8 APRILIE, ZIUA INTERNAȚIONALĂ A ROMILOR

04/08/2020
de catre Prunean Cristian

Ca în fiecare an din 1971 încoace, pe 8 aprilie se celebrează Ziua internaţională a romilor. Scopul acestei zile este de a celebra cultura romilor şi de a sensibiliza populaţiile la problemele cu care se confruntă romii. Ziua internațională a romilor a fost proclamată în cadrul celui de-al IV-lea Congres al Uniunii Internaționale a Romilor, desfășurat în anul 1990, la Varșovia.

În anul 1971, a avut loc, lângă Londra, prima reuniune la nivel internațional a reprezentanților etniei rome, ocazie cu care a fost acreditat oficial termenul ”romi”. Atunci, au participat 23 de reprezentanți din statele Cehoslovacia, Finlanda, Norvegia, Franța, Marea Britanie, Germania, Ungaria, Irlanda, Spania și Iugoslavia, dar și observatori din Belgia, Canada, India și Statele Unite.

Au fost adoptate, ca simboluri internaționale, drapelul și imnul ”Djelem, Djelem” (”Mergeam, mergeam”), compus de muzicianul Jarko Jovanovic. Drapelul este format din două culori, jumătatea de jos fiind verde, ca simbol al câmpurilor înverzite, iar cea de sus fiind albastră, simbolizând cerul senin. La mijlocul steagului, este înfățișată o roată de culoare roșie, care simbolizează nomadismul, spiritul călător al etniei.

Ziua Internațională a Romilor reprezintă o șansă în plus de a duce mai departe acțiunile pozitive întreprinse până în prezent pentru combaterea discriminării romilor și pentru asigurarea integrării lor în toate societățile și țările lumii.

În aceste zile, când întreaga planetă suferă din cauza noului coronavirus, Covid-19, trebuie să fim mult mai uniți, să încercăm să luptăm împreună, indiferent de rasă sau etnie, chiar dacă e mult mai greu azi decât ieri. Lupta nu se dă numai cu acest virus, lupta se dă și cu discriminarea, excluziunea socială, sărăcia, prejudecățile, stereotipurile, segregarea, pierderea locurilor de muncă. Toate demersurile pot da roade numai dacă ne unim eforturile cu toții, la toate nivelurile, indiferent de categoria socială, de rasă, etnie, religie etc. Această maladie cu toate implicațiile ei sociale nu poate fi oprită la granița unui stat, ea trebuie oprită la nivelul întregii planete. Lupta împotriva acestui virus deosebit de agresiv nu va avea rezultate bune dacă efortul nu este comun.

Prin urmare, îndemnăm întreaga societate, pe toți politicienii, presa, instituțiile publice, organizațiile neguvernamentale, biserica să continue demersurile și să ia măsuri concrete de combatere a discriminării de orice fel, a excluziunii sociale, a segregării și a limitării accesului la servicii pe criterii discriminatorii. Acum este momentul adevărului, acela că Suntem Toți Egali în fața acestui inamic nevăzut care nu alege ci afectează deopotrivă chinezi, italieni, români, tineri, bătrâni, femei, bărbați, catolici, musulmani, caucazieni, afro-americani, romi, bogați, săraci, prim-miniștri, muncitori, medici, actori etc. Am fost și suntem egali în fața vieții!

Romii trăiesc în Europa de peste 700 de ani. Istoria și cultura lor constituie o parte indispensabilă a moștenirii noastre, care se caracterizează prin diversitate și toleranță. Membrii comunităților de romi merită să fie tratați în mod egal și să beneficieze pe deplin de drepturile care le revin în calitate de cetățeni europeni. În final, modul în care asigurăm incluziunea minorităților noastre celor mai vulnerabile reprezintă un test esențial pentru democrație.

Un articol elaborat în cadrul Campaniei pentru nediscriminare din cadrul proiectului ”Dezvoltare integrată în comunitatea marginalizată din Miercurea Sibiului”, 

Cod SMIS 115001.

”Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția Uniunii Europene sau a Guvernului României”