BULLING-UL ȘCOLAR

În România, fenomenul de bullying este utilizat cel mai adesea pentru a defini situațiile de hărțuire morală ce au loc între copii, în mediul școlar. Însă bullying-ul nu este doar atât. Din păcate, acest fenomen al hărțuirii se întâmplă în medii diverse, atât la școală cât și la locul de muncă, pe stradă, în mediul online și chiar în familie, iar agresorii și victimele nu sunt doar școlarii. Este adevărat că la școală bullying-ul este mai vizibil, ușor de identificat și mai frecvent, însă nu locul unde se produce bullying-ul definește fenomenul. Bullying-ul școlar, unde agresorul sau agresorii și victima sau victimele sunt copiii din instituțiile de învățământ este doar o componentă a fenomenului de bullying.

Pentru a da o definiție cât mai simplă și aproape de realitate pentru fenomenul de bullying școlar putem spune că este situația care are loc atunci când un copil aflat într-o instituție de învățământ are un comportament ostil, manifestat în mod repetat, împotriva unui alt copil sau unui grup de copii și care are drept intenție sau consecință producerea unui prejudiciu de natură psihică sau morală ori excluderea, pe criterii diferite (etnie, rasă, religie, gen, convingeri, handicap etc).

Ceea ce face ca fenomenul de bullying să fie diferit de alte forme de agresiune este:

1. Bullying-ul este o acțiune repetată care are loc de-a lungul unei perioade lungi de timp.
2. Bullying-ul presupune un dezechilibru de putere între victimă și agresor.

Bineînțeles, agresorii nu sunt neapărat mai puternici fizic decât victimele lor și acest decalaj între forțe are în fapt mai multe surse posibile: a fi mai popular, a fi mai puternic, a fi mai inteligent, a avea un statut social mai înalt.

În epoca modernă în care trăim, bullying-ul a devenit o realitate posibilă în multe locuri și ar fi greșit să ne gândim că fenomenul are loc doar în rândul copiilor mari, începând cu vârsta de la 10-11 ani în sus. În cartea lor, Swearer, Espelage, & Napolitano (2009) vorbesc despre o creștere a situațiilor de bullying în cazul copiilor cu vârsta între 2-6 ani, fiind chiar într-un număr mai mare decât în cazul adolescenților și pre-adolescenților. Autorii vorbesc despre faptul că acești copii imită comportamentele pe care le observă în emisiunile TV, în jocurile video sau la frații mai mari.

Ce tipuri de bullying există:

1. Fizic – agresorul își folosește forța fizică pentru a-și arăta puterea asupra celorlalți (lovire, împingere, pus piedică, distrus obiecte personale etc.). Este mai ușor de identificat.
2. Relațional/Social – agresorul își folosește popularitatea pentru a strica imaginea socială a celuilalt sau pentru a-l exclude din grupul de prieteni, a-l face de râs. Poate continua pe o perioadă mai lungă de timp fără să fie observat.
3. Verbal – agresorul spune sau scrie lucruri răutăcioase despre celălalt (tachinează, pune porecle, imită etc.).
4. Cyberbullying – se petrece în spațiul online sau prin mesaje ori e-mailuri (ex: răspândirea de zvonuri false pe platformele de social media, împărtășirea unor imagini sau filmulețe jenante, crearea de profiluri false etc.).

Un copil care este victima bullying-ului se poate simți singur, confuz, temător și totodată vinovat pentru ceea ce i se întâmplă. O astfel de experiență are consecințe psihologice importante putând duce în viitor la o performanță școlară scăzută, stimă de sine scăzută, anxietate și posibil și depresie. Atunci când un copil este victima bullying-ului, s-ar putea ca acesta să nu știe cum să facă față situației sau cui să spună despre ea. Este important ca acest copil să știe că nu e vina lui și că nu merită să fie tratat în acest fel. Ajută ca adultul (părinte, profesor sau oricine altcineva) să-și exprime îngrijorarea și să-și arate suportul, însă nu este suficient. Copilul trebuie să știe că nu este nimic în neregulă cu a cere ajutorul și că cea mai eficientă atitudine este cea de retragere și atenționare a unui adult cu autoritate (câteodată copilul se teme foarte tare că dacă va spune, situația va fi și mai rea). A spune mai departe se aplică și în cazul în care un copil este doar martor la astfel de agresiuni.

Nebăgat în seama și neintervenit, câteodată rolul copilului se poate schimba pe parcursului unei perioade mai mari de timp, devenind din victimă, agresor.

Copilul care devine bully tinde să aibă o stimă de sine scăzută, îi lipsește empatia și are o nevoie de a-i domina pe ceilalți. În general, acesta are suficiente probleme de ordin emoțional cărora îi este greu să le facă față, agresivitate (de orice formă) fiind răspunsul unic la mediul înconjurător. Nu este niciodată prea târziu pentru a schimba destinul unui astfel de copil cu răbdare, compasiune și empatie pentru neputința lui. Este benefic, într-o situație de bullying să încercăm să înțelegem motivele pentru care un copil poate recurge la astfel de comportamente. Spre exemplu, acest copil în rol de agresor se poate simți nesigur și vulnerabil la rândul lui, iar sentimentul de control și putere pe care îl are atunci când necăjește pe altcineva îl face să se simtă mai bine. Adesea, unii copii nu sunt învățați că nu trebuie să râdă de copiii care sunt diferiți. Alteori vor să-și impresioneze sau distreze prietenii iar câteodată sunt ei înșiși victime ale agresorilor din altă parte a vieții lor.

Sfaturi pentru încurajarea comportamentului pozitiv:

• Ajută ca un copil să nu devină victimă a bullying-ului, faptul că este perfect conștient și în controlul limbajului său non-verbal (al corpului). Spre exemplu, copilul poate exersa ca de fiecare dată când comunică cu cineva, să fie atent la culoarea ochilor persoanei. Astfel, într-o situație de bullying, va face contact vizual direct ceea ce îl arată ca încrezător. Dr. Borba spune că este „mai important cum arăți decât ceea ce spui atunci când te întâlnești cu un bully”.
• Copilul poate exersa felul în care să vorbească cu un posibil agresor, folosind un ton ferm și puternic spunând lucruri ca „Nu mă mai deranja!”, „Nu voi mai vorbi cu tine dacă te comporți răutăcios”, „Mda, cum spui tu!”, retrăngându-se. Dacă un copil demonstrează că nu poate fi deranjat, de regulă agresorul dă înapoi sau se orientează către altcineva.

Semne ale unui bully și ce este de făcut:

• Copilul este impulsiv și se înfurie repede;
• Își descarcă frustrarea prin lovirea sau împingerea celorlalți;
• Își petrece timpul cu alți copii care au comportamente agresive;
• Se bate puternic cu frații sau surorile;
• Îi este dificil să înțeleagă cum anume acțiunile lui îi afectează pe ceilalți;
• Intră frecvent în belele la școală;

Dacă unul sau mai multe din afirmațiile de mai sus îl caracterizează pe copil, poate încerca niște exerciții de respirație pentru a-l ajuta să-și controleze emoțiile negative. Dacă lucrurile nu se pot rezolva cu altfel de tehnici simple, este recomandat să se lucreze individual cu un terapeut.

Un articol elaborat în cadrul Campaniei pentru nediscriminare din cadrul proiectului ”Dezvoltare integrată în comunitatea marginalizată din Miercurea Sibiului”, Cod SMIS 115001.

”Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția Uniunii Europene sau a Guvernului României”